http://prinbanat.ro/conacul-damaszkin-din-beregsau-mic/
1. Amplasare
Zona de turism alternativ şi de vânătoare Pişchia-Maşloc se situează în zona de nord a judeţului Timiş, cuprinzând comunele Orţişoara, Maşloc, Pişchia şi Bogda.
2. Vestigii arheologice, monumente şi ruine medievale
Atracţiile turistice în domeniul vestigiilor arheologice şi al ruinelor medievale sunt în număr destul de limitat, atât datorită ariei destul de reduse a zonei cât şi amplasării acesteia între cele trei mari cetăţi ale evului mediu: Timişoara, Arad şi Lipova.
Merită însă amintite: „Cetatea Turcească” de pământ de la Alioş, comuna Maşloc, secolele XIV – XVI; Cetatea medievală din Bencecu de Jos, comuna Pişchia, sec. XIV – XVI; „Şanţul turcilor”, comuna Maşloc, sec. XIV – XVI; aşezarea din epoca bronzului din satul Seceani, comuna Orţişoara, mileniul II Î. Chr. De asemenea, trebuie amintite conacul din comuna Maşloc, datând din 1855 şi biserica romano-catolică din comuna Bogda, sat Cenei, din 1860.
3. Rezervaţii şi arii protejate
Menţionăm ca zonă protejată Mlaştinile Murani, cu o suprafaţă de 200 ha, situate pe raza comunei Pişchia. Pe lângă pescuitul sportiv posibil de practicat în zona descrisă, în lacurile şi bălţile din zona Pişchia - Maşloc există şi un potenţial cinegetic important. Din totalul de şapte zone cinegetice ale judeţului Timiş cu o suprafaţă de 9.814 ha, patru aparţin zonei (Pişchia, Alioş, Şarlota Mare, Şarlota - Hodoş) şi totalizează 6.649 ha, adică 68% din totalul suprafeţei fondului cinegetic.
4. Fauna şi flora
Dintre speciile din fauna ocrotită sau rară găsim în zona Murani broasca ţestoasă (Emys arbicularis), corcodelul (Podiceps cristatus), precum şi cormoranul mic (Phalacrocorax pygmens) în pasaj. În zona descrisă fauna şi flora sunt deosebit de bogate, creând condiţii microclimatice favorabile pentru dezvoltare. Abundenţa faunei creează condiţii deosebit de favorabile pentru a practica vânătoarea sportivă în toate anotimpurile anului, cu excepţia verii.