Se ştie că zona de Vest a României este împânzită de castele si conace care au aparţinut cândva nobilior din Ungaria. Nu există sat care să nu fi fost cândva proprietatea unui baron, care avea şi o reşedinţă pe măsură. Din nefericire, multe dintre domeniile nobililor de altă dată se află astăzi într-o stare deplorabilă. Au fost lăsate în paragină din lipsă de fonduri, dar şi din lipsa de interes al celor care i-au revendicat. Însă cea mai mare molimă care lovit în ele a fost hoţia. Conace întregi au fost furate pe bucăţi, începând cu uşi, geamuri, parchet, mobilă, până la ţiglele de pe acoperş sau cărămida din ziduri. Este şi cazul castelului de la Rudna, comuna Giulvăz, aflat pe malul drept al râului Timiş, la 40 de kilometri sud de Timişoara. Fosta proprietate a familiei nobiliare Nikolici a ajuns în paragină, însă norocul a dat peste ea şi a fost salvată de o familie venită din Germania. Povestea pare despinsă din filme. Maria şi Willie Radermacher au lăsat viaţa liniştită de la Köln, din landul Renania de Nord-Westfalia, pentru a deveni proprietari de castel în România. „Am cumpărat castelul în anul 2002, după ce am văzut un anunţ în ziar. Familia lui Nikolici a vândut domeniul de la Rudna doctorului Alexandru Lighezan, iar fetele lui au moştenit totul. Una din ele trăia în Germania, cealaltă la Timişoara. Nu mai vroiau să ţină nimic, după ce ani de zile s-au luptat cu statul pentru retrocedare. Când am cumpărat noi conacul, ele aveau peste 80 de ani. Între timp au şi murit”, îşi începe povestea Maria Radermacher.
Citeste mai mult: adev.ro/mru7md
Citeste mai mult: adev.ro/mru7md