Conacul Atanasievici, Valeapai (sec.XIX)

 Localitatea Valeapai este menționată prima dată în documentele otomane în anul 1597, aparţinând Banatului de Severin, parte a Paşalâcului de Timişoara. Dupa intrarea Banatului sub stapânire habsburgică, în 1716, localitatea intră în administrația districtului Ciacova, fiind menționată în conscripţia din 1717 și apărând în hărţile din 1723 şi 1776. Mai târziu, în 1777, când Banatul intră în gestiune maghiară, localitatea Valeapai va aparține comitatului Caraş. Astăzi așezarea aparține de comuna Ramna, județul Caraș-Severin.

 La începutul secolului XIX, terenurile din Valeapai sunt dăruite fraților Marcel şi Emil Atanasievici, membrii ai unei familii nobiliare sârbești, ca urmare a unor servicii aduse de aceștia Coroanei Imperiale. În 1840, frații Atanasievici vor începe construcția unui ansamblu, ce urma să conțină palatul, cladiri anexe, o ghețărie și o moara, la ridicarea căruia se vor folosi atât meșteri sîrbi, cât și coloniști italieni.

 În a doua jumătate a secolului XIX moșia din Valeapai este moștenita de o nepoată a fraților

Atanasievici, fiica Ioanei Atanasievici și a contelui Baiky de Vărădia. Soțul acesteia, baronul Tallian Béla, arendează moşia nobilului Ambrozy Béla, care va ipoteca terenul. Astfel, după Primului Război Mondial, proprietatea va fi cumpărata de familia Riesz. În perioada interbelică, ansamblul din Valeapai aparține lui Petru Riesz, care este desproprietărit în perioada de naționalizare de dupa terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada comunistă conacul a fost utilizat inițial ca şi Casă de Naşteri, apoi ca sediu CAP și loc de cazare a muncitorilor sezonieri. După 1989, palatul a fost abandonat.